Situată la aproximativ 60 km sud de Jurilovca, cetatea Histria este cea mai veche așezare urbană de pe teritoriul României, fondată în secolul VII î.Hr. de coloniști greci. Ruinele sale includ temple, băi publice și ziduri de apărare.

În prezent, ruinele orașului se află pe teritoriul administrativ al comunei Istria, în județul Constanța.

Histria a fost întemeiată de coloniștii greci din Milet în jurul anului 657 î.Hr. (după istoricul Eusebiu din Cezareea) sau 630 î.Hr. (după Skymnos), ca port la Marea Neagră și distrusă prin secolul al VII-lea d.Hr. de invaziile avaro-slave.

În Histria au fost bătute primele monede de pe actualul teritoriu al României. Este vorba despre monede de argint turnate care au pe avers simbolul orașului, repezentat de un vultur pe un delfin spre stânga.

Cetatea Histria a fost identificată, în 1868, de către arheologul francez Ernest Desjardins, iar cercetările arheologice propriu-zise au fost inițiate în 1914 de către Vasile Pârvan.

Numele cetății Histria (Istria în limba greacă), e dat de denumirea fluviului Istros, cum era denumită Dunărea de către greci. Așezarea era înconjurată de un puternic zid de apărare (numai partea vestică a zidului cetății avea 10 turnuri și două porți , era alimentată cu apă prin conducte lungi de peste 20 de kilometri, care alimentau și termele construite în epoca romană, străzile erau pavate cu piatră, și poseda atât instituții de educație fizică (gymnasion) cât și cultural-artistice (museion).

Se poate vizita Muzeul de Arheologie „Histria” unde se găsesc o mulțime de basoreliefuri, o colecție impresionantă de amfore și altare vechi de peste 2000 de ani, chiar și o parte din fațada de marmură a templului închinat “Marelui Zeu”, zidul de apărare al cetații, prevăzut cu turnuri și bastioane, ruinele templelor grecești foarte bine conservate, câteva străzi pavate, locuințe, mai multe bazilici creștine datând din secolul VI d.Hr., templul Afroditei, templul lui Zeus, forumul, piața, rețeaua stradală şi chiar câteva conducte de canalizare.